01 iulie, scadenţa taxei de linişte pentru Mamaia şi Sat Vacanţă

Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aminteşte contribuabililor din Staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă că vineri, 01 iulie 2016, este ultima zi pentru declararea, respectiv plata taxei pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice.

Taxa este în cuantum de 0,3 lei/mp sau fracţie de mp din suprafaţa utilă deţinută şi este datorată de toţi operatorii economici, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice, care desfăşoară activităţi economice, indiferent de activitatea desfăşurată.

Neachitarea taxei la termenul scadent atrage după sine majorări de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare lună sau fracţie de lună.

Constituie contravenţii depunerea peste termen a declaraţiilor, nedepunerea declaraţiilor, depunerea declaraţiilor cu informaţii eronate, nedeclararea în termen de 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxei şi se sancţionează cu amendă de la 279 lei la 696 lei, în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale şi cu amendă de la 1.116 lei la 2.500 lei, în cazul persoanelor juridice.

„Declaraţia privind taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice“ şi documentele necesare declarării se găsesc pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea “Persoane Juridice” – “Documente declarare” – “Taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *