Acasă > Externe > A murit Stephen Hawking, fizicianul comparat cu Albert Einstein și Isaac Newton

A murit Stephen Hawking, fizicianul comparat cu Albert Einstein și Isaac Newton

Stephen Hawking, cunoscutul astrofizician britanic, a murit la vârsta de 76 de ani.

Familia sa a anunțat că omul de ştiinţă s-a stins în somn, miercuri, la locuința sa din Cambridge.

„A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui moștenire va dăinui mulţi ani”, au declarat copiii săi Lucy, Robert şi Tim, adăugând că „inteligenţa şi umorul” acestuia au inspirat oameni din întreaga lume.

Stephen Hawking era imobilizat într-un scaun cu rotile şi putea comunica doar prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.
El suferea de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), cu care a fost diagnosticat la vârsta de 21 de ani.

Născut într-o familie de intelectuali la 8 ianuarie 1942, Hawking a câştigat o bursă la Universitatea Oxford în 1959, iar trei ani mai târziu s-a mutat la Cambridge pentru a efectua cercetări în domeniul cosmologiei.
Astrofizicianul a devenit cunoscut la nivel mondial după publicarea volumului  „Scurtă istorie a timpului”, una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică, vândută în peste 10 milioane de exemplare.

A fost şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, post deţinut în trecut şi de Isaac Newton.

Stephen Hawking era renumit pe plan mondial pentru contribuţiile sale la domeniul fizicii teoretice, fiind comparat cu Albert Einstein sau cu Isaac Newton.
Cercetările sale s-au axat pe reconcilierea teoriei relativităţii cu teoria cuantică în încercarea de a explica crearea universului şi funcţionarea acestuia.

„Descoperirile sale au deschis un univers al posibilităţilor pe care noi şi lumea continuăm să îl explorăm”, a apreciat agenţia spaţială a SUA.

„Profesorul Hawking a fost o persoana unică, de care ne vom aduce aminte cu afecţiune, nu doar la Cambridge, ci în întreaga lume”, a declarat și Stephen Toope, vicepreşedintele Universităţii Cambridge.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.