Tuesday, 16 January 2018
Acasă > Eveniment > Accident pe drumul Constanța-Năvodari. Un tânăr este în stare gravă

Accident pe drumul Constanța-Năvodari. Un tânăr este în stare gravă

UPDATE: Tânărul șofer a murit la spital.

Cadrele medicale de la Spitalul Județean Constanța spun că, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul de 28 de ani nu a mai putut fi salvat.

Știrea inițială:

Două persoane au fost rănite într-un accident grav care a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 2.30, în Mamaia Nord.

Un tânăr aflat la volanul unui autoturism a pierdut controlul direcției și a intrat cu mașina într-un stâlp de beton de pe marginea drumului.

Impactul a fost unul violent, iar mașina în care se aflau conducătorul auto și un pasager s-a transformat într-un morman de fiare.

La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Dobrogea și  un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Cadrele medicale spun că starea șoferului este gravă, iar pasagerul a suferit la rândul său diverse traumatisme. Cele două victime au fost transportate la spital.

”La data de 10 ianuarie, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Constanța, a condus un autoturism pe DC 86, dinspre municipiul Constanța către Năvodari, moment în care ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând în coliziune cu un stâlp de beton.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto și vătămarea corporală ușoară a pasagerului din dreapta.

În cauză, a fost întocmit dosar penal”, transmite IPJ Constanța.

 

Un comentariu la “Accident pe drumul Constanța-Năvodari. Un tânăr este în stare gravă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.