Acasă > Administratie (Page 2)

Continuă lucrările de înfrumusețare a orașului Năvodari

Primăria Năvodari continuă lucrările de înfrumusețare a orașului. Autoritățile locale precizează că în această perioadă se efectuează lucrări în Parcul Trandafirilor. Au fost deja amenajate spațiile verzi cu gazon tip rulou și s-au montat pavele. De asemenea, s-au împietruit alei de acces auto. Primăria Năvodari menționează că au fost făcute, totodată, pregătirile pentru asfaltare

Citește toată știrea

Cooperare Brașov-București-Constanța

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău,  primarul General al municipiului București, Gabriela Firea și primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, au semnat ieri, Memorandumul de cooperare privind dezvoltarea integrată a axei de creștere Brașov-București-Constanța. Demersul vine ca urmare a raportului Băncii Mondiale, ”Orașe competitive”, fiind în acord cu Strategia de Dezvoltare Teritorială a

Citește toată știrea

Recomandări pentru agenții economici din Năvodari

La solicitarea  Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Primăria Năvodari recomandă agenților comerciali autorizați să studieze cele două Îndrumare și actele normative și să depună diligențele urgente pentru a se alinia tuturor celor prevăzute de legislația în vigoare. -> Indrumarul de consiliere pentru unitatile de cazare turistica; -> Îndrumarul de consiliere pentru unitati de alimentatie publica, magazine

Citește toată știrea