Ameninţați cu evacuarea!

Aproximativ 100 de familii nevoiașe din Năvodari riscă să rămână pe drumuri în plină iarnă! Firma care deține blocul de garsoniere în care aceștia locuiesc a decis să le scoată la vânzare și le-a lăsat oamenilor mai puțin de o lună pentru a cumpăra locuințele, în caz contrar urmând să fie evacuați. Vestea a picat ca un trăsnet pentru cei mai mulți locatari care abia se descurcă cu plata chiriei de la o lună la alta și nu au de unde achita câteva mii de euro într-un timp atât de scurt. Ajunși la disperare, după ce au bătut la toate ușile, oamenii au ieșit în stradă să își verse amarul.

Dacă pe din afară blocul de garsoniere arată jalnic, în interior este şi mai rău!  Tablourile electrice, ruginite, sunt deschise, reprezentând un adevărat pericol îndeosebi pentru copii. Pereţii locuinţelor sunt acoperiţi de mucegai, cât despre apă caldă şi căldură… sunt doar o amintire. Mai mult, pentru că acoperişul nu a mai fost reparat, de câte ori plouă afară, plouă şi în case!

Deși condițiile sunt mizere, fiecare familie plătește, lună de lună, peste 200 de lei chirie. Mai mult, locatarii au achitat de curând suma de 1200 de lei pentru fondul de rulment şi, cu toate acestea, condițiile nu s-au îmbunătățit. Oamenii au trecut şi acest lucru cu vederea, și au înghițit în sec dorind să își păstreze acoperișul deasupra capului. Surpriza a venit însă zilele trecute când au primit ultimatumul privind evacuarea. Șocul a fost cu atât mai mare când au văzut că au la dispoziție doar câteva săptămâni să facă rost de suma de 4000 de euro pentru a cumpăra locuința, dublu față de cea cerută inițial.

Oamenii spun că au încercat de nenumărate ori să aibe discuții cu proprietarul în vederea unei eșalonări a plății dar de fiecare dată s-au lovit de refuzul acestuia.

Chiar dacă încă nu sunt convinși că vor rămâne în locuințe, locatarii speră într-o rezolvare favorabilă a situației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *