Angajat al A.J.O.F.M. Tulcea, declarat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui Daniela Adina Untilă, consilier în cadrul Direcției Managementul Pieței Muncii din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea.

În perioada exercitării funcțiilor publice de director executiv, director executiv adjunct, șef serviciu, respectiv inspector în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea (01 august 2007 — prezent), persoana evaluată a semnat o serie de convenții privind încadrarea în muncă pe o perioadă nedeterminată a unor categorii de persoane. Aceste convenții au fost încheiate și derulate de către A.J.O.F.M. Tulcea cu societatea în cadrul căreia soțul persoanei evaluate deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic.

Daniela Adina Untilă a încălcat, astfel, dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. a) si c) din Legea nr. 161/ 2003, potrivit cărora ,,Funcționarul public este în conflict de interese dacă este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial; interesele […] patrimoniale, ale soțului […] pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice,,.

Daniela Adina Untilă a detinut, în perioada 01 august 2007 — prezent, următoarele funcții publice în cadrul AJOFM Tulcea: Director executiv adjunct al Directiei Managementul Pietei Muncii (01 august 2007 — 22 mai 2009), Sef al Serviciului Formare si Relatii cu Angajatorii (22 mai 2009 — 01 iulie 2010), consilier în cadrul Directiei Managementul Pietei Muncii (01 iulie 2010 — 26 noiembrie 2012 si 18 octombrie 2013 — prezent), Director executiv al A.J.O.F.M. Tulcea (26 noiembrie 2012 — 18 octombrie 2013).

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Daniela Adina Untilă a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *