Thursday, 19 October 2017
Acasă > Economie > Angajații de la stat vor primi voucherele de vacanță după rectificarea bugetară din vară

Angajații de la stat vor primi voucherele de vacanță după rectificarea bugetară din vară

Salariații din sistemul public vor primi vorcherele de vacanță după rectificarea bugetară care va avea loc la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august.

Declarația a fost făcută astăzi de către ministrul Turismului, Mircea Dobre.

Oficialul a precizat că tichetele de vacanță se vor acorda pe suport tipărit sau în format electronic.

Cuantumul voucherului de vacanță va fi de 1.450 de lei și va fi împărțit în valori nominale în multiplu de 10 lei până la 100 lei, ministrul explicând că poate salariatul nu dorește să cheltuiască toată suma o singură dată.

”Proiectul de Ordonanță de Urgență prevede că toate instituțiile publice centrale, locale sau companiile de stat sunt obligate să prevadă aceste cheltuieli la rectificare. O dată pe an, orice instituție publică centrală, locală sau companie de stat va acorda tichete de vacanță în valoarea salariului minim pe economie”, a spus Mircea Dobre.

Voucherele de vacanță vor putea fi folosite pentru servicii turistice în România (cazare, masă, tratament, agrement în unități turistice precum și transportul către destinațiile alese) atât pentru salariat cât și pentru familia sa.

Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind acordarea tichetelor de vacanță, impactul bugetar anual determinat de acordarea acestor tichete este de estimat la 1,73 miliarde lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.