Acasă > Social > Anunț CNAIR. Lucrări pe A2 București – Constanța

Anunț CNAIR. Lucrări pe A2 București – Constanța

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere precizeză că astăzi,  pe autostrada A2 București – Constanța se execută lucrări între kilometrii 111+600 și 106+600 de metri, pe sensul de mers către Bucureşti. Din acest motiv, circulația rutieră în zona lucrărilor este deviată pe calea numărul unu.

De asemenea, pe sensul către litoral al autostrăzii se execută anumite lucrări la partea carosabilă la kilometrul 15+870 de metri, în zona localităţii Cernica, județul Ilfov. Lucrările se realizează pe banda numărul unu și se preconizează că se vor încheia în data de 30 mai 2017.

CNAIR amintește și că traficul rutier pe podul de la Agigea ( DN39 , județul Constanța) este întrerupt, din cauza unor lucrări, până în data de 25 mai 2017. Măsura are ca principal scop pregătirea acestui pod pentru circulația din sezonul estival, în condiții de siguranță.

În perioada în care podul de la Agigea va fi închis, Canalul Dunăre-Marea Neagră va putea fi traversat în condiții optime pe noul pod (Podul Apolodor), cu parcurgerea unei distanţe suplimentare de 2,8 km.

Pentru evitarea blocajelor în trafic, ruta alternativă propusă este următoarea:

-nodul rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) – A4 (intrare port Constanţa Sud) – podul nou peste Canalul Dunăre – Marea Neagră – bretea acces la DN39A – DN39A – DN39 (Eforie Nord – Agigea).

După redeschiderea podului, toate cele patru benzi vor putea fi utilizate fără restricții de circulație, pe întreaga durată a sezonului estival.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.