Acasă > Administratie > Anunț important pentru agenții economici din stațiunea Mamaia. Se depun documentațiile pentru autorizare

Anunț important pentru agenții economici din stațiunea Mamaia. Se depun documentațiile pentru autorizare

MamaiaPrimăria Constanța precizează că operatorii economici care doresc să desfășoare activități economice în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță au obligația de a depune documentația pentru autorizare.

Măsura este valabilă pentru baruri, restaurante, terase, magazine sau farmacii.

Potrivit municipalității, documentația trebuie depusă cu cel puțin 45 de zile înainte de începerea activității.

”Aducem la cunoștința operatorilor economici interesați că, începând cu data de 15.04.2017, se deschide sezonul estival. În acest sens, operatorii economici care solicită autorizarea în vederea desfășurării de activități economice în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță au obligația de a depune documentația pentru autorizare, cu minim 45 de zile înainte de data la care doresc începerea activității.

Pentru relații suplimentare, verificarea și înregistrarea documentațiilor, vă rugăm să vă prezentați la Centrul de Informare Cetățeni, Serviciul Autorizare Agenți Economici – biroul nr. 3, situat în bd. Al. Lăpușneanu nr.116C – incintă City Park Mall, în zilele de luni, marți, miercuri: 08:30 – 16:30 și joi: 08:30 – 12:30, telefon 0241/488192”, menționează Primăria Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.