Campania“Jandarmeria pe înţelesul tuturor”

Peste 300 de elevi de la Şcolile Gimnaziale „Remus Opreanu” Constanţa,  nr.1 Valu lui Traian şi ai Liceului Tehnologic ’’Lazăr Edeleanu’’ Năvodari” au aflat cum pot preveni şi combate actele de violenţă şi consumul de substanţe cu efect psihotrop

Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa a continuat în această perioadă activităţile de prevenire a violenţei, alături de toate structurile similare din ţară, în cadrul Campaniei naţionale de informare, prevenire şi dialog social „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”.

O parte importantă a acestei campanii intitulată „Stop violenţei şi discriminării în şcoli”, cuprinde întâlniri ale jandarmilor cu elevii şi profesorii din diferite instituţii constănţene, în baza protocolului semnat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.

În acest sens, săptămâna aceasta, reprezentanţi ai Compartimentului de Prevenire a Faptelor Antisociale aparţinând G.J.M. Constanţa s-au întâlnit cu elevii din clasele a VI-VIII, a Şcolii Gimnaziale Remus Opreanu Constanţa, Şcolii nr. 1 Valu lui Traian, dar şi elevi din clasele IX-XII, de la Liceul Tehnologic ’’Lazăr Edeleanu’’ Năvodari.

Tinerilor le-au fost prezentate pe scurt şi pe înţelesul lor, misiunile jandarmeriei, importanţa şi locul acestei arme în cadrul forţelor de ordine publică.

Una dintre problemele puse în discuţie de către elevi a fost aceea că în viaţa de zi cu zi este dificil şi chiar periculos să iei atitudine împotriva celor care încearcă să inspire teamă celor din jur. Elevi au fost sfătuiţi de jandarmi că pentru descurajarea unui astfel de comportament, trebuie să alerteze în cel mai scurt timp posibil forţele de ordine, prin apelul unic de urgenţă 112, explicând şi ce informaţii sunt cerute de la un apelant într-un astfel de caz.

Alături de jandarmi a fost şi un reprezentant din partea Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, doamna Carmen Lipan, psiholog,  care a prezentat tinerilor pericolele pe care le reprezintă consumul de alcool, tutun şi folosirea altor droguri. Pe fondul prezentării unor filme tematice, tinerii au fost îndrumaţi să recunoască semnele unor consumatori de substanţe interzise. Reprezentantul CPECA a dat elevilor sfaturi privind prevenirea şi combaterea consumului unor astfel de substanţe.

Scopul acestei prezentări a fost acela de a forma în rândul tinerilor deprinderi de respingere a consumului de droguri de orice fel, ca şi componentă de bază a educaţiei acestora în folosul comunităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *