Saturday, 18 August 2018
Acasă > Externe > Caniculă în Europa. Cod Portocaliu și Cod Roșu în Portugalia, Spania și Franța

Caniculă în Europa. Cod Portocaliu și Cod Roșu în Portugalia, Spania și Franța

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Portugalia că Institutul local al Mării şi Atmosferei (IPMA) a emis o avertizare de cod roşu de caniculă pentru joi, 2 august, pentru următoarele districte din centrul şi nordul ţării: Braganca, Evora, Guarda, Vila Real, Santarem, Beja, Castelo Branco, Portalegre şi Braga.
Totodată, IPMA a emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru data de 2 august pentru Lisabona, Leiria, Aveiro, Coimbra, Viseu, Porto, Faro, Setubal şi Viana do Castelo.

Și în Franța, până pe 5 august, sudul țării (departamentele Var, Alpes-Maritimes, Haute-Corse, Vaucluse, Bouches-du-Rhone, Gard, Herault, Pyrenees Orientales, Aude, Tarn şi Aveyron) se confruntă cu temperaturi care pot atinge 40 – 42 grade Celsius.
Cetăţenii români aflaţi în vacanţă sau stabiliţi în sudul Franţei sunt sfătuiţi să evite zonele pentru care sunt activate codurile de alertă.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Spaniei că autorităţile spaniole au emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru regiunea Andaluzia (Córdoba, Jaén, Huelva, Sevilla), unde vor fi înregistrate peste 40 de grade Celsius.

Pentru data de 3 august 2018 este posibil ca în sud-vestul Spaniei, temperaturile să fie cuprinse între 44 şi 46 de grade Celsius.

Cetăţenii români pot consulta evoluţiile privind valul de caniculă de pe teritoriul Spaniei pe website-ul Agenţiei naţionale de meteorologie http://www.aemet.es şi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid +34917344004 şi Consulatului General al României la Sevilla: +34 954 233 243; +34 954 230 947; +34 954 624 053; +34 954 624070.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.