Acasă > Cartea săptămânii > Cartea zilei: „Clavir în ceață”, de Eginald Schlattner

Cartea zilei: „Clavir în ceață”, de Eginald Schlattner

Cartea propusă astăzi pentru lectură apare la editura Cartier și ne vorbește despre viața unui copil, pe nume Clemens, fiul unui fabricant de cartoane de origine săsească care locuia în Sighișoara.  Romanul Clavir în ceață  (titlul original –Das Klavier im Nebel ) , ne descrie viața lui Clemens, care a pierdut totul după război atunci când familia sa a fost declarată burgheză și fabrica a fost naționalizată. Tatăl este arestat și zace în închisoare, mama este dispărută, iar tânărul Clemens lucrează într-o fabrică de porțelan și urmează școala la seral. În acest timp o întâlnește pe românca Rodica iar dragostea dintre cei doi înlătură toate barierele. Textul cărții prezintă povestea lor de dragoste și descrie situația lui Clement care este pus în fața unei alegeri dificile. Reușește eroul nostru să se desprindă din educația săsească sau tradițiile vor învinge sentimentele? Cartea acoperă istoric perioada dintre 1948 și 1951 și completează trilogia, situându-se temporal, între primele două romane: Cocoșul decapitat și Mănușile roșii și se bazează pe experiențele de viață ale autorului. Romanul vorbește despre lucruri frumoase specifice tinereții și dragostei. Prezintă războiul și dictatura din România unde decadența morală era înlocuită uneori cu speranța. Cartea descrie dramele oamenilor dar și speranțele acestora sau despre lumi dispărute. Un loc central în textul acestei cărți îl deține iubirea și bucuria specifică îndrăgostiților. Parafrazând prezentarea cărții traducătoarea, Catrinel Pleșu, afirma : Ca toate cărțile frumoase ale lumii cartea aceasta vorbește despre tot. În agitația lumii de azi ni se oferă o lectură care prezintă lucruri mereu importante.

Autorul cărții, Eginald  Norbert  Felix Schlattner, s-a născut la Arad în 1933. Nu a învățat limba română în casa părintească. A copilărit și petrecut adolescența în orașul Făgăraș alături de comunități diferite precum: români, maghiari, germani, evrei, armeni și rromi. A urmat studii la școlile de limbă germană din Sibiu, Brașov și Făgăraș.  După 1944 în contextul războiului împotriva Germaniei, toți sașii și șvabii din Regatul României sunt declarați colaboratori ai lui Hitler. În consecință, tatăl lui Schlattner, a fost deportat în Uniunea Sovietică într-un lagăr de muncă silnică. În perioada 1952-1953 a studiat timp de două semestre, la Institutul de Teologie Evanghelică din Cluj după care a fost exmatriculat. În perioada 1952-1957, a studiat în cadrul Facultății de Hidraulică de la Universitatea Tehnică din Cluj. Cu puțin timp înainte de a-și susține examenul de stat, a fost arestat din motive politice. A fost deținut sub stare de anchetă timp de mai multe luni fiind torturat fizic și psihic. Pentru a fi convins să colaboreze cu autoritățile comuniste, a fost maltratat prin aplicarea tacticilor de bătaie și înfometare. A fost condamnat în noiembrie 1959 pentru tăinuirea delictului de înaltă trădare la doi ani închisoare corecțională cu interdicție civilă și confiscarea averii în întregime, pedeapsă care a fost compensată cu perioada de arest preventiv. Fratele său mai tânăr, Kurt Felix Schlattner, fusese deja arestat pentru omisiunea denunțului. După ieșirea din închisoare Eginald Schlattner a lucrat mai întâi ca muncitor necalificat la Fabrica de Cărămidă din Făgăraș, iar apoi ca tehnician în construcții rurale la Ferma de Stat Berzovia ulterior la construcția căii ferate Deva-Brad.  Este angajat apoi la Uzinele Mârșa ca desenator tehnic. În anul 1969 i s-a îngăduit în cele din urmă să-și susțină examenul de stat în domeniul hidrologiei, la peste un deceniu după colegii lui, devenind astfel inginer. A lucrat apoi ca inginer hidrolog doar până în 1973, fiind pe rând: șef de șantier, inginer coordonator la investiții și inginer hidrolog la uzină. În același an, deși fusese reintegrat în societate și avea o situație materială bună, Eginald Schlattner a reluat studiile teologice. După absolvirea acestora, din anul 1978, și până la pensionare a fost pastor luteran în satul Roșia din județul Sibiu. Credincioșii parohiei sale s-au redus numeric an de an, emigrând în Germania, pastorul Schlattner, însă, a rămas la Roșia.

Chiar și după pensionare a continuat să lucreze ca pastor în penitenciar și la Roșia, unde între timp nu mai există comunitatea de germani. Din 1991 este și preot misionar pentru penitenciarele din toată țara, având grijă nu numai de enoriașii evanghelici sași, ci și de femeile deținute și de persoanele din Germania deținute în România.

Eginald Schlattner a început să scrie în anul 1990, după ce tăcuse vreme de patruzeci de ani. El își descoperise vocația literară povestind puținilor săi enoriași despre tradiția sărbătorilor în comunitatea săsească din Făgărașul interbelic, povestit și în scrisorile către familia sa din Germania. Eginald Schlattner a publicat trei cărți în limba germană, care au caracter autobiografic și tratează viața populației germane din Transilvania, și în parte din Banat, între anii 1943-1960. În cîteva articole, Schlattner fusese calificat drept un filozof al trădării și acuzat că ar fi fost un colaborator al Securității. Autorul a respins toate aceste acuzații drept nefondate. O dovadă în acest sens sunt și documentele din arhiva fostei Securități din care rezultă că Eginald Schlattner nu a fost un colaborator, ci un obiectiv permanent al poliției politice din România, fiind supravegheat pînă la prăbușirea regimului, în anul 1989. Eginald Schlattner a afirmat că succesul cărților sale se datorează faptului că el continuă să trăiască în România spunând: Aceste cărți nu le-aș fi putut scrie în Germania. Știți de ce? Un emigrant a terminat cu trecutul lui. El trăiește numai din amintiri, nu mai are o relație cu prezentul țării pe care a părăsit-o. Aici sunt încă pomii de atunci, soarele ca și acum 50 de ani, sunetele, cuvintele oamenilor, românească, săsească, mirosul pământului… N-aș fi putut să scriu acest roman într-un bloc din München… Nu, n-aș fi putut. Ar fi devenit un roman de nostalgie. Kitsch.

Astfel, preotul Schlattner din Roșia a devenit celebru, dar continuă să locuiască în casa parohială veche, înconjurată de grădini și de parcul bisericii. Întrebat dacă nu se gândește să emigreze și el în Germania, a răspuns mândru și răspicat că, orice i-ar mai rezerva viața: von hier rücke ich mich nicht  (de aici nu mă clintesc). Reușita vieții sale a fost legată de pământul românesc în care s-a format și a trăit. Referinduse la acest aspect autorul afirmă :

Acest lucru  (reușita)  îl datorez patriei mele România, care mi-a permis și a favorizat să rămân german. Aici mă știe bunul Dumnezeu după nume și aici mă știu oamenii de suflet. Din acest loc eu nu mă clintesc. Așa să m-ajute Dumnezeu.

Eginald Schlattner caracterizează în cuvinte extrem de frumoase și profunde rolul pe care România l-a avut pentru comunitatea germană de pe întreg teritoriul său susținând : Când în pădurile și mlaștinile unde astăzi se află Berlinul creștea pir și orăcăiau broaștele, aici, în Transilvania, se cânta nemțește și se rosteau rugăciuni latinești. Asta înseamnă vechimea săsească! Iar dacă astăzi vă pot saluta în limba noastră comună, germana, acest lucru îl datorez Patriei mele, România, care niciodată nu ne-a interzis limba maternă, nici chiar în acele nouă luni de zile, de la 23 august 1944 la 9 mai 1945, când Regatul român s-a aflat în război cu Reichul german. În septembrie 1944, fiecare copil sas s-a dus la școala lui germană, unde se predau două ore de limba română ca limbă străină, începând cu clasa a III-a.

Un roman de excepție și o lecție de viață pentru noi toți. Lectură plăcută !

Lasă un răspuns