Wednesday, August 23, 2017
Acasă > Cartea săptămânii > Cartea zilei: „Phoenix – Giudecata înțelepților”, de Nicolae Covaci

Cartea zilei: „Phoenix – Giudecata înțelepților”, de Nicolae Covaci

Revin astăzi cu promisiunea făcută zilele trecute, de a prezenta cel de-al doilea volum despre trupa Phoenix publicat la editura Integral. În prezentarea primului volum aminteam de specificul românesc al compozițiilor pe care trupa l-a avut permanent în vedere. O permanență în viața artistică a grupului a constituit-o asumarea identității naționale. Faza maturității a însemnat identificarea cu spiritualitatea românească și cu apartenența acestora la spațiul românesc. Identificarea matricei stilistice românești, descoperirea patrimoniului folcloric autentic și reinterpretarea acestuia a făcut posibilă nașterea unui fenomen cultural de excepție. Putem afirma că trupa Phoenix s-a afirmat în domeniul muzicii rock ca un reper fundamental în cultura erudită din spațiul românesc. Întâlnirea cu textieri și poeți au condus trupa spre succes și valoare. Concerte de excepție, zeci de mii de tineri și multe piese de excepție care nu au mai fost egalate și care au făcut istorie. Albume precum Cei ce ne-au dat nume, Mugur de fluier sau Cantafabule au adus rock-ul românesc la nivelul de excelență. Nu cred că se putea face mai mult în acea epocă. Proiectul cultural demarat de membrii trupei nu a fost perceput și nici exploatat la adevărata valoare a lui. Phoenix a creat și a interpretat muzică esențialmente românească cu membri ce aparțineau mai multor etnii care trăiesc în România. A început prin a fi multietnică în anii 60 având în componență: români, sârbi, maghiari, germani, evrei care au cântat românește împreună, fără a avea impresia că sunt victime ale discriminării sau că ar fi  purificați etnic. Trupa Phoenix a interpretat un sound românesc și s-a confruntat cu un paradox deoarece până în 1977 și nici după 1990 politica culturală românească nu a exploatat potențialul enorm pe care formația l-a avut. Se pare că decidenții culturii românești nu doresc să beneficieze de efectul propagandistic pro-românesc din muzica lor. Membrii trupei vorbesc despre România mai frumos și mai consistent decât o fac toți ambasadorii la un loc (afirm acest lucru din proprie experiență). Cincizeci de ani de carieră „Phoenix” însemnă enorm pentru spațiul cultural românesc aspect care a creat un mit. Legenda „Phoenix” a fost susținută de omul care a crezut în acest proiect. Numele lui este Nicolae Covaci. Compozitor , textier, interpret, poet, pictor dar și lider incontestabil al grupului Covaci a reușit să țină timp de jumătate de secol acest proiect de excepție. Fiecare a făcut ceva pentru muzica celor de la „Phoenix”. Cei aproape cincizeci de artiști care au urcat pe scenă începând cu 1967 și până în prezent fac parte din această legendă, cei care au ajutat la transportul aparaturii, băieții buni la toate, gașca de bază și nu în ultimul rând noi cei care iubim legenda Phoenix și muzica lor. Închei prin a spune că Phoenix este spiritul unei epoci al unui sfârșit de secol și început de mileniu care poate renaște în fiecare dintre noi ! Un volum de excepție și o lecție de viață pentru noi toți. Lectură plăcută !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.