Tuesday, 17 October 2017
Acasă > Cartea săptămânii > Cartea zilei: „Podul Mogoșoaiei – povestea unei străzi”, de Gheorghe Crutzescu

Cartea zilei: „Podul Mogoșoaiei – povestea unei străzi”, de Gheorghe Crutzescu

Bun regăsit dragi prieteni la mica rubrică dedicată cărții. Astăzi prezentăm o carte scrisă de Gheorghe Crutzescu care s-a impus ca una dintre cele mai frumoase monografii ce s-au scris vreodată despre Calea Victoriei. Volumul face parte din colecția vintage a editurii Humanitas și apare într-o ediție de excepție la sfârșitul anului 2014. Gheorghe Cruțescu nu a fost nici gazetar, nici vreun documentarist obsedat de culegerea datelor, a fost, în schimb, un strălucit diplomat de carieră născut la București în 1890 într-o familie de boieri de rang mediu. După ce a luptat în Primul Război Mondial a intrat în diplomație reprezentând România cu succes la Geneva, Roma, Berlin, Viena, Cairo, Stockholm. Podul Mogoșoaiei apare în primă ediție la editura Socec probabil în 1943

Scriind despre vechea denumire a străzii Podul Mogoşoaiei autorul aduce la viată o epocă apusă și extrem complexă. Occidentală și orientală, trândavă şi vioaie, zâmbitoare şi posomorâtă, dornică de istorii şi harnică povestitoare în trecut. De-a lungul ei, fără orânduială, aproape fără rost, se înşiră palate şi magherniţe, case de ţară, curţi şi grădini, morminte şi biserici. Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru, scrie Crutzescu.

Calea Victoriei este un tezaur citadin pe care autorul îl redă cititorului prin monografia prezentată astăzi. Autorul ne ajută să-i descoperim povestea aşa cum s-a conturat în cele peste două secole de existenţă. Pe Calea Victoriei timpul şi oamenii au început să sape urme tot mai adânci. Cu capul înspre Carpaţi şi coada înspre Giurgiu, uneşte Parisul cu Ţarigrad, aşa cum îl desena pe o hartă imaginară şi subiectivă acelaşi Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoşoaiei se sufocă de istoria care îl apasă la începutul secolului XVIII. Era perioada în care Constantin Brâncoveanu a construit un drum ce lega proprietatea pe care o avea pe malul Dâmboviţei de proprietatea situată  la Mogoşoaia. În acceași epocă domnitorul a decis ca podul să fie întărit cu bârne de stejar, păstrând numele de Podul Mogoşoaiei, până în 1878. Era momentul când strada a fost rebotezată Calea Victoriei, la intrarea triumfătoare a trupelor române în Bucureşti, pe această arteră, după Războiul de Independenţă. Tot pe strada descrisă de Cruțescu se afla Hanul Zlătari demolat în 1903, împreună cu toate cele aproape 200 de încăperi şi cu poveștile lui. Uitat de trecerea timpului de Hanul Zlătari își aduc aminte foarte puțini din locuitorii acelei străzi și mai puțini locuitori ai Bucureștiului.      

Pe locul unde astăzi se află Cercul Militar Naţional, se afla cândva celebra Mănăstire Sărindar. Dispărută şi ea în  negura timpului, aşa cum dispărute sunt astăzi amintirile în praful noului Bucureşti, prea grăbit să se oprească o clipă în loc să-şi amintească de ceea ce a însemnat trecutul.  Gheorghe Crutzescu descrie cum și-au dus viața mulți nefericiți ai vremii extrem de interesant. Multe generaţii de bieţi nebuni au trăit în lanţuri şi bătăi în balamucul Sărindarului, până în anul 1802, când au fost mutaţi la Biserica Icoanei. În noul loc nu ar mai fi fost legați cu lanţuri, ci doar în butuce şi numai pe timpul nopții. O descriere interesantă o realizează autorul când ne prezintă celebrul Capşa. Toată literatura interbelică se opreşte din când în când la restaurantul Hotel aflat pe locul unor foste case boireşti. Autorul descrie: timp de 75 de ani, Capşa a fost mai mult decât un hotel, o cofetărie sau o cafenea, a fost într-un fel buricul ţării şi cronica ei vie. Demult, Capşa a intrat în istoria noastră. Aici a mâncat, timp de 30 de ani, tot ce avea un nume în Bucureşti şi tot ce era străin cu vază. Aci venea, după teatru sau concert, protipendada bucureşteană să supeze. La Capşa timpul s-a oprit puţin în loc. Strălucirea i-a pălit şi este astăzi mai degrabă umbra unui vis, descrie mai departe autorul. Volumul reprezintă cronica temporală a unuia dintre cele mai importante bulevarde din București prezentată de Crutzescu în- Podul Mogoşoaiei. Apoi, tot mai departe, mergând pe același drum spre Palatul Regal, distrus de un incendiu în 1926 şi reconstruit, identificăm înfăţişarea clădirilor din anii 1930. E locul unde se află azi Muzeul Naţional de Artă după care ajungi în Piaţa Victoriei în scurt timp. Un volum plin de savoarea începutului de secol XX și de parfumul interbelic care vă va oferi multe amănunte și povești din cele mai deosebite. Citirea volumului prezentat va fi un deliciu și o relaxare garantată. Un drum pe care îl parcurem în câteva minute a trăit vreo două secole de istorie şi multe poveşti pe care Crutzescu le descrie cu naturalețe, cu fidelitate și foarte mare pasiune.  Lectură plăcută !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.