Thursday, 21 September 2017
Acasă > Cartea săptămânii > Cartea zilei: „Trei ani în România 1870-1873”, de James William Ozanne

Cartea zilei: „Trei ani în România 1870-1873”, de James William Ozanne

Bun regăsit prieteni ai lecturii la o nouă întâlnire! Astăzi supunem atenției dumneavoastră un volum extrem de interesant despre România  sfârșitului de secol XIX. Cartea este scrisă de către James William Ozanne în 1878 și este publicată la Londra cu titlul Three Years in Roumania. După un secol și jumătate de la publicarea în ediție engleză volumul este editat de către editura Humanitas, care face posibil accesul publicului românesc la percepțiile călătorilor care au vizitat spațiul românesc în secolul XIX. A doua jumătate a secolului al XIX-lea trezește un interes aparte al personalităților occidentale și al călătorilor străini pentru spațiul românesc. După ce Carol I de Hohenzollern este înscăunat domnitor în 1866 mulți occidentali au început să fie interesați de România. Infrastructura și noile rute de transport și de comunicare au făcut accesibile călătoriile în spațiul românesc.  Mulți dintre aceia care ne vizitau erau doar în trecere în drumul lor spre Constantinopol sau în întinsul spațiu rusesc, au existat însă și personaje care s-au arătat cu adevărat interesate de frumusețile și particularitățile spațiului românesc. Printre aceștia putem aminti pe cei traduși în limba română și publicați la editura Humanitas: Maude Rea Parkinson (Douăzeci de ani în România) ori Sir Sacheverell Sitwell (Călătorie în România).Volumul scris de James William Ozanne în 1878 se integrează în acest demers pe care editura Humanitas la întreprins în acest sens. Autorul a fost un aristocrat și memorialist englez, care a întreprins o călătorie în anul 1870 în România acelei epoci. Ozanne a ajuns în spațiul românesc datorită faptului că primise un post la consulatul englez din București, funcție diplomatică pe care o deține timp de trei ani. Ca urmare a acestei experiențe societale publică volumul de amintiri deosebit de important pentru portretele oamenilor din epocă și descrierile pe care le face societății românești. Politica și administrația, moravurile și peisajele românești, așa cum se înfățișau ele la acel moment. J.W. Ozanne ajunge la București în 1870, într-o seară de toamnă târzie iar impresia pe care orașul i-a lăsat-o a fost un foarte proastă. Drumurile neângrijite și noroiul omniprezent nu i-au plăcut sub nicio formă autorului cărții, obișnuit cu străzile pavate și îngrijite ale Londrei. După cum scrie în volum Ozanne, pavajul străzilor era cel mai prost din câte ar fi putut exista. Cu totul remarcabil, din perspectiva contemporană, este echilibrul aprecierilor. Grila de evaluare a autorului se raportează la un ideal de democrație și progres al epocii. Deși are o simpatie certă pentru români după anii petrecuți cu aceștia autorul depune eforturi pentru a-i descrie și judeca ponderat conform propriilor spuse. Un exemplu despre elementul pozitiv al descrierii o reprezintă discuția despre originea și profilul etnic ale poporului român. Având acces la date istorice parțiale oferite de istoriografia momentului, autorul ajunge la concluzii valabile și în perioada contemporană.     În carte se regăsește și o descriere a Bucureștiului, un oraș al contrastelor în acea vreme, unde Orientul și Occidentul se întâlneau, un oraș care încă încerca să scape de aspectul său rural și să se urbanizeze după modelul capitalelor din Vest.

Târgurile de carne și legume se aflau în apropierea râului, fiind foarte murdare și aglomerate, iar aici se puteau găsi vânzători de ceai și mămăligă, ai căror clienți fideli erau aproape întotdeauna din rândul populației sărace.

În carte ni se dau și unele informații exacte despre casele și populația orașului. Aici se găseau, după spusele lui Ozanne, 25.000 de case și orașul avea cam 244.000 de locuitori, fiind un oraș destul de mare, în special din cauza faptului că existau multe terenuri virane sau nelocuite. În viziunea englezului, orașul a început să se schimbe în bine și în doar câțiva ani va ajunge să aibă un aspect mai plăcut și să fie mai igienic.

În consecință, se poate observa cum în Bucureștiul anilor 1870 existau unele probleme care există și  în Bucureștiul de astăzi. Străzile nepavate și murdare din mahalalele orașului împreună cu modestele case contrastează puternic cu bulevardele și clădirile luxoase din centrul orașului. Totuși, Bucureștii își păstrează farmecul lor, se dezvoltă urbanistic și se măresc în fiecare zi, lăsând în spate aspectul rural medieval.

Lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.