Acasă > Cartea săptămânii > Cartea zilei: „Unde este Aromânia ? – Intervenții, dezbateri, cronici 1994-2014”, de Nicolas Trifon

Cartea zilei: „Unde este Aromânia ? – Intervenții, dezbateri, cronici 1994-2014”, de Nicolas Trifon

După apariția lucrării Aromânii pretutindeni, nicăieri , în noiembrie 2012, spațiul public românesc ia cunoștință despre anumite realități etno-culturale care privesc pe aromânii din România. Este o primă carte care spune lucrurilor pe nume în cazul problemei aromânești. Deși este tradusă în română cartea apare în Republica Moldova din motive lesne de înțeles și conține amănunte care până acum nu au fost publicate din cauza unor sensibilități instituționale oficiale. În noiembrie 2014 la editura Cartier a văzut lumina tiparului o altă carte cu un titlu interogativ : Unde este Aromânia ? care propune un cadru real al debaterii de idei în materia drepturilor identitare aromânești. Autorii din România specializați în problema aromână au omis intenționat anumite subiecte sensibile în cercetările realizate de aceștia. Nicolas Trifon analizează aceste controverse legate de modul în care aromânii au ajuns în spațiul românesc, despre modul în care același grup aromânesc este evaluat în statele balcanice în care trăiesc aromâni. Niciuna dintre academiile statelor în care trăiesc aromâni nu coincid versiunea oficială a teoriilor care definesc grupul aromânilor.

Nicolas Trifon (născut Nicolae Trifon în 1949 la Bucureşti, aromân pe linie paternă) este scriitor, lingvist, om de cultură şi editor de limbă franceză. Emigrează în Franţa, la sfârșitul anului 1977. Își susţine teza de doctorat în lingvistică la Şcoala de Înalte Studii în Ştiinţe Sociale, în 1983, cu o teză despre limba de lemn. A început cercetările despre aromâni în 1993, când a apărut şi primul său studiu, intitulat Les Aroumains, un cas de figure national atypique (Acratie). Privitor la situaţia aromânilor din România, a publicat Les Aroumains en Roumanie depuis 1990: comment se débarrasser d’une (belle-)mère patrie devenue encombrante în prestigioasa publicație franceză „Revue d’études comparatives Est-Ouest”, nr. 3-4, 2007.  Peocupat de chestiunile naţionale si de problemele din Balcani, Nicolas Trifon a participat începând din 1993 la activitǎţile diasporei  pentru recunoaşterea drepturilor culturale ale comunităţilor aromâne din Grecia, Albania, Republica Macedonia, Bulgaria şi România, precum şi la iniţiativele privind consolidarea emancipării majorităţii românofone din Republica Moldova. Autorul lucrării prezentate astăzi de noi răspunde provocării lansate de Ion Caramitru în cadrul unei emisiuni televizate transmise în data de 11 iulie 2011. Caramitru se intreba retoric unde este Aromânia ? Același personaj încerca să definească originea românească a lumii aromânești din Balcani în care România este actorul principal. Trifon explică eroarea în care se află Caramitru atunci când încearcă să „convingă” aromânii că sunt români. Autorul recunoaște înrudirea pe plan lingvistic între români și aromâni însă prezintă diferențele de ordin identitar care sunt evidente deoarece geografia mentală aromânească este diferită de cea românească. Intervențiile dezbaterile și cronicile introduse în acest volum de autor sunt susținute între 1994-2004. Printre intervenții amintim : Nici București, nici Atena în care autorul descrie falsitatea teoriilor oficiale grecești și române.  În legătură cu acest aspect Trifon susține că, mizând pe un stat, aromânii riscau să creeze tensiuni între ei și să provoace represalii în celelalte state. Particularismul  aromân și pariul european reprezintă intervenția la colocviul organizat în orașul Larissa din Grecia  în timpul căruia a existat o virulentă campanie de intimidare din partea grecilor care încercau să blocheze lucrările colocviului. O altă intervenție publicată de autor este intitulată: 1913-2013- Dilema aromânilor după pacea de la București  în care surprinde drama trăită de grupul aromânesc din Balcani care primește lovitura de grație prin semnarea păcii amintite. În cadrul dezbaterilor din volum amintim un interviu relevant pe care Octaviaa Blaga îl realizează cu autorul cărții prezentate astăzi. Cronicile introduse în cadrul acestui volum analizează cel puțin două probleme care preocupă lumea aromânească: Generalul Dabija – Cadrilaterul și aromânii și o altă lucrare intitulată  Kadare & Aromânii din Albania . La finalul prezentării noastre redăm textul pe care îl propune N. Trifon pe coperta IV a volumului: Întrebarea „ Unde este Aromânia ?” sună mai degrabă ca o provocare . Aromânia este acolo unde trăiesc și vor trăi aromâni în carne și oase, care doresc să-și cultive diferențele și limba, să-și împărtășească diferențele și limba,să-și împărtășească experiențele comune și să le transmită mai departe, să facă planuri pentru viitor. Lumea  aromână  „armânamea”, nu are un sens și un viitor credibil decât concepută , proiectată, imaginată în configurația ei completă : aromânii care au rămas în regiunile unde sunt atestați de-a lungul istoriei, cei care le-au părăsit de voie de nevoie, dând naștere unor  fluxuri diasporice de o rară complexitate, cei care s-au stabilit grupați în România în perioada interbelică.                                                        

Cartea merită citită și merită  toată atenția deoarece spune pe nume unor lucruri extrem de sensibile în spațiul românesc și care încearcă să pună bazele unui dialog real în sensibila problematică aromână. Lectură plăcută !

Lasă un răspuns