Thursday, 19 October 2017
Acasă > Externe > Cel puțin 22 de morți în urma a două naufragii în Marea Egee

Cel puțin 22 de morți în urma a două naufragii în Marea Egee

Cel puțin 22 de migranți, între care 13 copii s-au înecat în noaptea de joi spre vineri în largul insulelor grecești Kalymnos și Rodos în urma scufundării a două ambarcațiuni în Marea Egee, după ce porniseră din Turcia, conform unui bilanț reactualizat al victimelor tragediei, relatează AFP. Circa 144 de migranți care călătoreau cu cele două ambarcațiuni au putut fi salvați, a indicat poliția portuară elenă, potrivit agerpres.ro.  În largul insulei Kalymnos, 19 trupuri au fost descoperite vineri dimineață, șase femei, opt copii și doi sugari, victime ale naufragiului unui vas în care se aflau, după unele mărturii, ‘aproximativ 150 de persoane’. Echipele de intervenție au reușit să salveze 138 de oameni și își continuă operațiunea în vederea recuperării unor victime dispărute în mare. Un alt vas s-a scufundat mai la sud, în insula Rodos, provocând moartea a trei persoane, o femeie și doi copii, dintre care unul era sugar. Alte trei persoane sunt căutate în continuare. Șase pasageri au putut fi salvați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.