Monday, 20 November 2017
Acasă > Social > Comandantul SMC Bucureşti: „Avem speranţe, dat fiind şi faptul că majoritatea pacienţilor sunt tineri”

Comandantul SMC Bucureşti: „Avem speranţe, dat fiind şi faptul că majoritatea pacienţilor sunt tineri”

12 pacienţi răniţi în incendiul din Colectiv se află în Spitalul Militar, din care 11 la ATI, unul fiind intubat şi cinci în stare critică, cu arsuri de căi respiratorii superioare, a declarat comandantul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniţă Radu, adăugând că medicii au operat 12 ore încontinuu. Potrivit comandantul SMC,  în spital sunt internate 12 persoane cu vârste între 20 şi 40 de ani, din care 11 la Secţia de Terapie Intensivă, unul dintre pacienţi fiind intubat, alţi cinci fiiind în stare critică, cu arsuri ale căilor respiratorii superioare, informează replicaonline.ro. „Toţi pacienţii sunt monitorizaţi în condiţiile în care evoluţia în cazul pacienţilor care au suferit arsuri este imprevizibilă. Am stabilit strategia pe următoarele zile, care sunt foarte importante, dar este important ca pe parcursul următoarelor două luni evoluţia lor să fie atent monitorizată. Din punct de vedere medical, se face tot ce este posibil, de două-trei ori pe zi se recoltează sânge pentru analize, se fac examene bronhoscopice. Dacă pentru piele avem metode de rezolvare a problemelor, pentru căile superioare, din păcate, doar organismul este cel care poate face faţă situaţiei. Avem speranţe, dat fiind şi faptul că majoritatea pacienţilor sunt tineri”, a spus comandantul SMC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.