Concert la Muzeul de Artă din Constanța

Trei tinere talentate vă așteaptă pe 5 mai la un CONCERT deosebit la Muzeul de Artă din muncipiul Constanța.

Evenimentul va avea loc vineri, de la ora 17:00.

Pianista Anca Săftulescu, soprana Georgiana Costea și pianista Andrada Ștefan vor interpreta lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Francesco Cilea, Antonín Dvořák, Giacomo Puccini, Béla Bartók, George Enescu și George Grigoriu.

Intrarea spectatorilor va fi liberă, dar în limita locurilor disponibile.

Pianista Anca Săftulescu, Doctor în muzică (2017), a absolvit cursurile de Licență (2008) și Masterat (2011) ale Universității Naționle de Muzică din București. În anul 2006 obține o bursă de studii universitare la Conservatoire National Supérieure de Musique et de Danse din Paris. Măiestria interpretativă a pianistei Anca Săftulescu a fost recunoscută în cadrul unei varietăți de evenimente culturale, susținând recitaluri și concerte cu orchestra pe scene importante din România, Statele Unite ale Americii, Franța, Italia și Belgia, evenimente organizate la Ateneul Român, Julliard School sau Conservatoire National Supérieure de Musique et de Danse din Paris. Este laureată a peste 25 de competiții muzicale naționale și internaționale, în repetate rânduri fiind invitată să participe în cadrul unor festivaluri de muzică de renume internațional.

Soprana Georgiana Costea a absolvit cursurile de Licență (2010) și Masterat (2012) ale Universității Naționale de Muzică din București. În anul 2011 obține o bursă de studii ERASMUS și ulterior „ERASMUS Student Mobility for Placements” la „Conservatorio Santa Cecilia” din Roma. Activitatea solistică a sopranei, desfășurată atât în țară cât și în străinătate, i-a permis acesteia afirmarea atât în genurile cameral și vocal-simfonic, cât și în cel de operă. A susținut recitaluri și concerte în România, Italia, Austria, Republica Coreea. A participat la numeroase cursuri de măiestrie susținute de personalități muzicale de renume internațional. Georgiana Costea a participat în variate producții de operă și lucrări vocal-simfonice sub bagheta dirijorilor Ludovic Bacs, Cristian Mandeal, Cristian Brâncuși, Radu Ciorei, Gian Paolo Mazzoli, Alan Freiles și regizori precum Emanuele Gamba, Marcello Lippi, Fabrizio Burrichi. Este laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale.

Licențiată a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, pianista Andrada Ștefan  este absolventă a studiilor de Masterat în Stilistica Interpretării Muzicale – Specializarea Pian, la aceeași Academie din Cluj in anul 2012. În prezent este profesor de pian la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, orașul său natal si maestru corepetitor – colaborator permanent la Teatrul Naţional de Opera şi Balet “Oleg Danovski” Constanța. În palmaresul său figurează importante premii la Concursuri naționale și internaționale: „Pro Piano”, „Primăvara artelor”, „George Georgescu”, Olimpiade Naționale de Interpretare, Concursul  “Duo Pianistic”. A participat la cursuri de măiestrie pianistică susținute de Cordelia Hofer și Alexander Mullenbach din Salzburg – Austria, Georg Sava – Berlin – Germania. Are o bogată activitate artistică mai ales ca pianist acompaniator, sau membru în formaţii camerale, concretizată prin numeroase recitaluri și concerte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *