Saturday, 16 December 2017
Acasă > Administratie > Curtea Constituțională decide soarta CLM Constanța astăzi

Curtea Constituțională decide soarta CLM Constanța astăzi

Cererea de dizolvare a Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa, formulată de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa, Alexandru Bajdechi, va fi analizată marți de judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR). În august 2014, Bajdechi, student la Facultatea de Drept din București, a înaintat în instanţă o plângere potrivit căreia membrii Consiliului Local Municipal Constanţa nu au mai fost convocaţi în şedinţă de mai bine de două luni. Potrivit Legii 215/2001, un consiliu local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept: a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor legale. În intervalul 23 iunie – 28 august 2014, CL Constanţa nu s-a întrunit, ceea ce reprezintă motiv de sesizare. Alexandru Bajdechi, a mers cu Legea 215 la Curtea Constituțională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.