Wednesday, 18 October 2017
Acasă > Eveniment > Descinderi la domiciliul unor suspecți de braconaj

Descinderi la domiciliul unor suspecți de braconaj

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au efectuat percheziţii la domiciliile a doi cetăţeni tulceni care erau bănuiţi de braconaj şi comercializare ilegală a produselor din peşte, informează replicaonline.ro. În urma activităților informativ-operative, polițiștii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea au stabilt că mai multe persoane pescuiau ilegal în lacul Razelm, folosind unelte de pescuit interzise de lege iar peștele capturat era comercializat fără documente legale. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 150 kg peşte proaspăt, 60 kg file şalău congelat, 70 unelte de pescuit in lungime totala de 5.000 metri, 2 ambarcaţiuni, 2 motoare, 2 autoturisme (mărcile Skoda şi Hyundai), un GPS, înscrisuri şi documente ce fac obiectul cauzei penale. Persoanele vizate sunt acuzate de infracțiunea de procesarea, fără drept, a produselor obţinute din pescuit sau acvacultură, deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.