Emoții pentru dascălii constănțeni. Pe 15 iulie se desfășoară proba scrisă de titularizare

După ce au susținut, între 27 mai şi 26 iunie, inspecţiile speciale la clasă şi probele practice/orale, pe data de 15 iulie, cadrele didactice constănţene vor susţine examenul scris de Titularizare.Pentru concursul de ocupare a posturilor vacante și temporar vacante, în județul Constanța s-au înscris 906 candidați care vor să ocupe unul dintre cele 165 de posturi scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Județean Constanța. „Cele mai multe posturi de titular sunt pentru învățământul primar. Este vorba de 50 de posturi de învățător, dintre care 12 sunt în mediul urban, iar restul, în rural. Urmează educatoarele, cu 37 de posturi, dintre care 20 în urban și 17 în rural“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ, prof. Cristina Ivan. Concursul de titularizare este organizat, în fiecare an, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi este format dintr-o probă practică sau inspecţie specială la clasă şi dintr-un examen scris. La Constanţa, proba scrisă se va desfăşura în trei centre de examen. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a publicat pe edu.ro modelele de subiecte pentru concursul de Titularizare. Rezultatele înainte de contestaţii vor fi afişate pe data de 20 iulie. Între 20 şi 21 iulie, candidaţii nemulțumiți de notele primite pot depune contestaţii, la ISJ Constanţa. Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 24 iulie. Timp de două zile – 27-28 iulie -, este programată repartizarea candidaţilor cu media de minimum 7 la concursul din sesiunea 2015, pe posturi vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare. Transformarea posturilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată ramase neocupate în posturi vacante pentru angajare pe perioadă determinată se va desfășura pe 29 iulie. Emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră se vor desfăşura între 30 iulie şi 28 august. Cadrul didactic care a obţinut cel puţin media 8 la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de Definitivare, sesiunea 2015, poate folosi acest rezultat şi în cadrul concursului naţional de Titularizare sesiunea 2015, pentru angajare pe perioadă nedeterminată sau determinată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *