Executare silită pentru firmele care nu au achitat taxa de promovare

Inspectorii Serviciului Constatare şi Control din cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa au efectuat luna trecută controale pe teren cu privire la modul de declarare şi achitare a taxei de promovare a turismului în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă. Din cei 563 contribuabili verificaţi, numai 214 contribuabili au depus declaraţii de impunere pentru taxa de promovare a turismului în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă.

Pentru contribuabilii care nu au depus declaraţiile aferente taxei de promovare a turismului în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă se vor lua măsurile necesare în vederea impunerii şi sancţionării acestora şi se vor emite decizii de impunere, după caz, anunţă directorul executiv al SPIT Constanţa, Virginia Uzun.

De asemenea, din cei 563 contribuabili verificaţi, un număr de 283 contribuabili au achitat taxa de promovare a turismului în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă, iar un număr de 280 nu au achitat această taxă.

“Având în vedere faptul că termenul de plată al taxei a expirat, pentru contribuabilii care nu au achitat taxa se vor lua măsurile necesare în vederea recuperării sumelor datorate prin procedura de executare silită”, susţine şefa SPIT Constanţa.

Sursa: ziuadeconstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *