Farul Constanța a bifat primul succes din acest an

În cantonamentul din Antalya, elevii antrenorului Alin Artimon au câștigat cu scorul de 1-0 disputa cu austriecii de la CF Pasching. Adversarii fariștilor evoluează în Liga a III-a din țara lor, dar au dat o replică consistentă dobrogenilor. Singurul gol al partidei a fost marcat de Ovidiu Stoianof, în minutul 74. Același jucător ratase, cu 10 minute înainte, o lovitură de la 11m. Pentru acest joc, tehnicianul farist a apelat la jucătorii folosiți mai puțin în amicalele precedente. Înaintea revenirii în țară, Farul Constanța va mai susține un joc de verificare. În primul meci oficial din acest an, trupa constănțeană va juca, în deplasare cu Sportul Studențesc, pe 9 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *