Acasă > Eveniment > Garda de Coastă a descoperit peste 1.600 perechi de pantofi, nedeclarate la intrarea în țară

Garda de Coastă a descoperit peste 1.600 perechi de pantofi, nedeclarate la intrarea în țară

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, ieri, într-un container sosit în Portul Constanţa Sud Agigea din China, aproximativ 1.650 perechi de pantofi, bunuri nedeclarate la intrarea în țară.

”În data de 03.04.2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială cu sediul pe raza municipiului București. Administratorul societăţii comerciale în cauză este cetăţeanul român B.B., în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul în municipiul Bucureşti.

În urma controlului au fost descoperite 1.648 perechi de pantofibunuri ce nu fuseseră declarate la intrarea în ţară.

Bunurile, în valoare de aproximativ 82.400 leiau fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea de acte nereale faţă de autoritatea vamală”, transmite Garda de Coastă .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.