Monday, 20 November 2017
Acasă > Social > Gratuitățile pentru elevii și studenții constănțeni au fost respinse

Gratuitățile pentru elevii și studenții constănțeni au fost respinse

Elevii şi studenţii constănţeni nu abandonează demersurile prin care vor să obţină reducerea pe transportul în comun cu 50%. La Constanţa, doar elevii din familii care primesc subvenţie la căldură se bucură şi de reduecrea pe mijloacele de transport. Astăzi au fost prezenţi la şedinţa de Consiliu Local, unde s-au lovit de refuzul autorităţilor de a le acorda gratuitatea.

„În funcție de ce votăm noi, sunt liberi să ne acționeze în judecată, dacă susțin că este dreptul lor legal.[…] Cum poate veni să-mi impună așa ceva, cu atât mai mult că, acum doi ani de zile, cotele pe  care noi le luam din impozite pentru a repara școlile și pentru a  asigura finanțare, au fost tăiate de Guvern.” a declarat edilul Constanței, Radu Mazare.

Alături de elevi sunt şi studenţii care cer aceeaşi gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Dar pentru ca legea să fie respectată ar fi nevoie de circa 710.000 de euro pe an, din fondurile Primăriei.

„Dacă tot v-ați încins la certuri [..] este un singur articol de lege, 205, care spune că, în timpul anului școlar, studenții beneficiază de transport redus cu 50%.” a afirmat Teodor Retevoi, președintele Ligii Studenților UMC Constanța.

La Constanţa beneficiază de reducerea cu 50% pe transportului în comun, elevii ale căror familii primesc şi subvenţie la încălzire. În ceea ce privește studenții, există posibilitatea ca doar cei aflați la locuri fără taxă să primească gratuitatea.

„Dacă nu vom învăța să prețuim învățământul, efectele pe termen luni sunt dezastruoase. Reducerea transportului pentru elevi va ajuta la fluidizarea cheltuielilor din învățământ.” a spus Alexandru Bajdechi, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor.

O hotărâre finală va fi luată după o sedință ulterioară la care vor participa reprezentanții departamentului financiar al Primăriei, șeful RATC și cei de la Inspectoratul Şcolar Județean Constanța.

Redactor: Bogdan Bolojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.