Handbal-spectacol la Baia Mare

HCM Baia Mare s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, grație victoriei cu 32-22 (17-11) în fața formației daneze Viborg HK, duminică seara, în Sala Sporturilor “Lascăr Pană”, în ultimul meci din faza grupelor principale.

În fața a circa 3.000 de spectatori, campioana României a reușit un joc excelent și a condus de la un capăt la altul, obținând o victorie clară și pe deplin meritată, care încununează o calificare meritată.

HCM a condus permanent pe tabela de marcaj, având deja 5-1 (min. 9) și 8-3 (16). Danezele au avut un moment bun și au reușit să se apropie la un singur gol, 9-8 (20), dar, la 10-9 (21), formația băimăreană a reușit să puncteze de patru ori la rând, pentru 14-9 (27), intrând la pauză cu un avans confortabil, 17-11, după ce mai devreme avusese și 17-10.

Echipa lui Tone Tiselj a reușit un adevărat galop de sănătate în repriza secundă, iar în minutul 37 avea 21-13. În minutul 49 s-a înregistrat diferența maximă din acest meci, 28-17, în final echipa gazdă câștigând cu 32-22, după o prestație remarcabilă a Paulei Ungureanu, sub privirile noului selecționer al României, suedezul Tomas Ryde.

În sferturile de finală ale competiției, HCM Baia Mare va înfrunta echipa rusă Dinamo-Sinara Volgograd, clasată pe locul al doilea în prima grupă principală, după Buducnost Podgorica.

În celălalt meci al grupei, Gyor a învins-o pe Metz Handball cu 27-20, în deplasare.
În clasamentul final al grupei, pe primul loc s-a clasat Larvik, cu 20 puncte, urmată de campioana en titre, Györi Audi ETO KC, 16 p, HCM Baia Mare, 8 p, Viborg HK A/S, 7 p, Metz Handball, 6 p, IK Sävehof, 3 p.

Au evoluat echipele:
HCM Baia Mare: Paula Ungureanu, Barbara Arenhart — Alexandra Do Nascimento (5 goluri), Adriana Nechita (3), Luciana Marin (2), Elena Gjeorgjevska, Lois Abbingh (5), Ekaterina Davîdenko (3), Anastasia Lobaci (2), Gabriella Szucs, Ksenia Makeeva (4), Eliza Buceschi (1), Valentina Ardean Elisei (4), Camilla Herrem (3). Antrenor: Tone Tiselj.
Viborg: Chana Masson De Souza, Rikke Poulsen — Sarah Andreassen (3), Louise Lyksborg (2), Rikke Skov (4), Kirsten Balle (1), Louise Burgaard (8), Sanja Damnjanovic (4), Helena Mikkelsen, Sarah Paulsen. Antrenor: Lars Friis Hansen.

Arbitri: Saso Krkacev, Gjoko Kolevski (ambii din Macedonia); Delegat EHF: George Bebetsos (Grecia).
AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *