Hidrokinetoterapia, o nouă metodă de recuperare

Chiar dacă foarte puțini dintre români știu ce înseamnă hirokinetoterapia, noua metodă de recuperare reprezintă de fapt principala formă de refacere a funcțiilor diminuate din cauza unor probleme medicale. Realizată în bazine special amenajate, hidrokinetoterapia, este asistată întotodeauna de un specialist care îi susține pe pacienți în demersul medical.

“În primă fază le spun programul de exerciții iar pe parcurs dânșii își învață programul, pentru că în celelalte centre de recuperare hidrokinetoterapia se face în grup, iar la noi se lucrează individual cu fiecare pacient, în funcție de nevoile și afecțiunile pe care le are. Încercăm să lucrăm într-o atmosferă cât mai plăcută.” a declarat hidrokinetoterapeutul Rodica Mocanu.

Hidrokinetoterapia se adresează în special pacienților cu afecțiuni ortopedice, locomotorii, reumatice , neurologice sau chiar cardiologice. În funcție de starea clinică a pacientului , specialistul , personalizează tehnicile de recuperare.

“Putem folosi banda de mers, bicicleta acvatică și câteva accesorii. Fiecare pacient își poate îmbunătății condiția fizică și rezistența la efort prin înot, dar și mobilitatea articulară.” a precizat hidrokinetoterapeutul Rodica Mocanu.

Întregul progam efectuat de pacienți, este înregistrat de camere subacvatice, pentru a se putea urmări evoluția stării de sănătate.

Hidrokinetoterapia  poate fi efectuată atât de adulți cât și de copii, fără să existe o limită de vârstă.

Redactor: Ana-Maria Stancu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *