Saturday, 16 December 2017
Acasă > Social > Instituțiile nu mai pot transfera datele personale fără acordul tău

Instituțiile nu mai pot transfera datele personale fără acordul tău

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a hotărât că autoritățile statului român nu pot transmite între ele datele personale ale unui cetățean, în scopul prelucrării acestora, fără ca persoana vizată să fie informată în prealabil. Decizia a fost adoptată ca urmare a solicitării unui punct de vedere al Curții Europene în cadrul unui proces aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, în care este contestat protocolul în baza căruia Administrația fiscală a transmis, fără permisiunea persoanelor vizate, datele privind veniturile fiscale ale unor liber-profesioniști către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). În baza acestor date, CNAS a solicitat plata unor restanțe la sistemul de sănătate. Decanul Baroului Cluj, avocatul Mircea Pop, a explicat că decizia CJUE este una extrem de importantă, întrucât arată cât se poate de clar și fără echivoc că instituțiile statului nu au dreptul să transmită pe sub mână informațiile noastre personale. „În momentul în care merg să declar la Fisc venitul meu, doar Fiscului i l-am declarat și atât. Fiscul, dacă vrea să comunice propria mea declarație de venit unei alte autorități, trebuie să-mi ceară ori acordul ori să mă încunoștințeze în prealabil, să arate scopul comunicării unei astfel de informații”, a declarat Mircea Pop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.