Invicibila Armada

 CVM Tomis Constanța a bifat a 22-a victorie consecutivă, în Divizia A1 la volei masculin. În ultimul meci din sezonul regulat, tomitanii au câștigat cu 3-0 disputa din Capitală cu Dinamo.

Pentru gazde meciul era extem de important. Un singur punct le-ar fi adus sigur locul 3 în clasament și ar fi evitat campioana în Play- off. Așa, stau la mâna nemțenilor  care ar trebui să smulgă un punct în Bănie pentru a menține formația olteană SCM Craiova în afara podiumului. Misiune aproape imposibilă pentru VCM Piatra Neamț, formație aflată în subsolul clasamentului.

Meciul cu Dinamo a fost foarte disputat, dobrogenii impunându-se grație experienței net superioare.

Miercuri, la Galați , de la ora 17.00, CVM Tomis joacă returul din Cupa României cu Arcada. În meciul de la Constanța, elevii antrenorului Martin Stoev s-au impus greu, cu 3-2, și au nevoie de victorie la malul Dunării pentru a se califica în Final Four-ul Cupei României programat în zilele de 8 și 9 aprilie, la Cheile Grădiștei.

Redactor: Nicu Dolea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *