Wednesday, 18 October 2017
Acasă > Economie > Isărescu: Sustenabilitatea datoriei publice a României, componentă esențială a creșterii economice

Isărescu: Sustenabilitatea datoriei publice a României, componentă esențială a creșterii economice

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, la prezentarea Raportului asupra stabilităţii financiare 2015, că sustenabilitatea datoriei publice a României, din perspectiva macrostabilităţii, este o componentă esenţială a creşterii economice de durată, astfel că trebuie dezbătut asupra traiectoriei datoriei publice în următorii ani pentru a nu ajunge în situaţia Greciei. Nu trebuie să repet experienţa Greciei. Clipul acesta pe care l-am auzit la o televiziune – «eram bogaţi şi ne-am trezit într-o dimineaţă săraci» – reflectă o realitate: creştere economică nesustenabilă, o insistenţă pe dezvoltare fără să te uiţi la banii pe care îi iei cu împrumut, la îndatorare şi fără să gândeşti cu mare atenţie că, la un moment dat, trebuie să dai banii aceştia înapoi. Ei sunt bani împrumutaţi, nu sunt donaţi, nu sunt cadou. În momentul când trebuie să dai banii înapoi este dramatic, nu numai pentru o ţară, dar şi pentru orice persoană, familie”, a afirmat guvernatorul. Acesta a mai spus că deși toată lumea își dorește o creștere economică de 7%, important este dacă se și poate și dacă va fi de durată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.