Friday, 17 November 2017
Acasă > Administratie > Laura Georgescu îşi deleagă dreptul de semnătură vicepreşedintelui CNA, Răsvan Popescu

Laura Georgescu îşi deleagă dreptul de semnătură vicepreşedintelui CNA, Răsvan Popescu

Laura Georgescu a declarat, joi, că nu va demisiona de la conducerea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), pentru că nu a făcut nimic ilegal, precizând, însă, că îşi va delega dreptul de semnătură vicepreşedintelui CNA, Răsvan Popescu, astfel încât Consiliul să poată să funcţioneze normal.

Laura Georgescu a făcut aceste precizări la începutul şedinţei CNA de joi, după ce precedenta şedinţă a Consiliului, care a avut loc marţi şi la care aceasta nu a fost prezentă, a fost una foarte agitată.

În şedinţa de marţi, Valentin Jucan a dat drumul unei înregistrări audio la volum ridicat cu „vocea străzii”, spunând că va bloca toate şedinţele Consiliului până când Laura Georgescu va fi înlăturată de la conducerea CNA. Decizia unilaterală a lui Valentin Jucan i-a revoltat pe ceilalţi membri ai Consiliului, totul degenerând într-un scandal cu replici tăioase şi acuzaţii. În cele din urmă, marţi, majoritatea membrilor CNA (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Viorel Buda, Monica Gubernat, Răsvan Popescu şi Dorina Rusu) au votat să trimită Comisiilor de Cultură din Parlament o solicitare „pentru stabilirea unei întâlniri şi identificarea de soluţii comune pentru rezolvarea problemelor din CNA, care sunt cauzate de faptul că Laura Georgescu se află la conducerea instituţiei”.

La începutul şedinţei CNA de joi, Laura Georgescu şi-a cerut scuze colegilor, jurnaliştilor şi tuturor celor care „au fost nevoiţi să asiste la momentul mai puţin fericit, provocat în cadrul şedinţei trecute”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.