Friday, 15 December 2017
Acasă > Cartea săptămânii > Lucian BOIA- Sfârşitul occidentului? Spre lumea de mâine.

Lucian BOIA- Sfârşitul occidentului? Spre lumea de mâine.

Carte pe care care o prezentăm astăzi constituie ultima apariţie editorială a lui Lucian Boia, Sfârşitul occidentului? Spre lumea de mâine. Volumul a stârnit multe reacţii, aşa cum era de aşteptat iar L. Boia prezintă evoluţia şi declinul puterii Occidentului, încercând să explice cititorului cauzele şi condiţiile care au condus la respectivele fenomene. Abordarea textului cărţii conţine cadrele cu care Lucian Boia ne-a obişnuit, menţinându-şi mai vechile puncte de vedere, aflate la o distanţă clar delimitată de cele ale istoriei contaminate de relativismul găunos al corectitudinii istorice. Eseul pe care astăzi îl prezint începe cu un text ce se aseamănă cu o resemnare: Aşa ne-a fost dat: să trăim o epocă de răscruce. Fascinantă sau derutantă, în funcţie de percepţia şi gradul de adaptabilitate ale fiecărui individ. O istorie se încheie şi o alta prinde contur. Nu este sfârşitul lumii, dar e ceva ce oarecum îi seamănă: sfârşitul unei lumi. O lume apune şi se întrevăd, ca prin ceaţă, contururile nedesluşite ale unei lumi noi. Analizând perioada de ascensiune a Occidentului, lui Lucian Boia nu-i e jenă să afirme că: Civilizaţia planetară de astăzi este civilizaţia occidentală, preluată desigur şi adaptată în fel şi chip. Ceilalţi n-au inventat nimic esenţial: de la becul electric la democraţie, totul a ieşit din laboratorul occidental. În asemenea măsură, încât ne putem întreba: fără Occident, unde am fi fost? Cine ştie? Poate că America n-ar fi fost descoperită. L. Boia explică evidenţe care nu pot fi combătute afirmând în paginile cărţii că  Occidentul nu a descoperit doar lucruri bune. Construcţie complexă în sine, acest Occident, continuă să atragă, dar şi să intrige, deoarece este greu de înţeles cum un teritoriu atât de restrâns din punct de vedere geografic, cu resurse naturale mai degrabă modeste, a putut influenţa, într-o asemenea manieră, restul umanităţii. Decăderea Occidentului de care, până la urmă, se face singur vinovat este prezentată de către L. Boia ca fiind normal şi se exprimă foarte simplu în termini statistici deoarece lumea occidentală abia mai atinge 11% din demografia lumii faţă de 21% în 1913 şi aceasta datorită unei scăderi dramatice a natalităţii. Într-o lume care se bazează pe o predictibilitate structurală, care pune accentul din ce în ce mai mult pe ştiinţele exacte, cuantificabile, Lucian Boia poate părea dintr-un alt registru când afirmă că: Nu ştim nimic despre viitor: iată concluzia, recunosc, dezamăgitoare. Nu putem spune că plecăm în efortul de prospecţiune cu mâinile goale, după cum însăşi analiza autorului o relevă. Lucian Boia deţine niste intrumente de analiză foarte pertinente care îi oferă posibilitatea de a avea idei despre viitor. Evident, rămâne doar să aşteptăm să vedem dacă ele se vor materializa astfel şi în ce măsură vor exista acestea. Europa (Occidentul în sine) îşi păstrează câteva avantaje (inventivitatea ştiinţifică), însă a pierdut altele, mai ales pe cele politice. În plus, Europa continuă să atragă şi să incite tocmai pentru că este atât de diferită faţă de celelalte continente. Chiar dacă autorul este mai degrabă pesimist faţă de coeziunea si viitorul Uniunii Europene, aceasta rămâne singura formă care, poate asigura Europei păstrarea unei forţe însemnate şi, de ce nu, statutul de putere de prim rang. La sfârşitul volumului, Lucian Boia emite câteva diagnostice mai clare, pe care cititorul le  aşteaptă pe parcursul lecturii volumului,: N-ar fi rău ca Occidentul să nu-şi mai pună cu atâta delectare cenuşă în cap. Până una- alta, civilizaţia pe care a promovat-o a dat incomparabil mai multe roade decât oricare alta. În creuzetul occidental s-au contopit moştenirea intelectuală greco-romană şi viziunea creştină asupra lumii, alături de numeroase alte ingrediente adunate de pretutindeni, inclusiv din spaţiul islamic sau îndepărtata Chină. (…) Singura şansă pentru Occident, dacă nu vrea să-şi grăbească declinul şi să subscrie la propria-i dispariţie, este regăsirea încrederii în sine şi redescoperirea gustului marilor idealuri care l-au pus cândva în mişcare. Nu sunt deloc sigur că aşa va fi. Ceea ce este absolut sigur este faptul că Occidentul are mari probleme identitare, care sunt mult mai grave şi profunde decât cele economice. Dar totuşi nu trebuie să uităm că Occidentul a trecut prin perioade mult mai grele decât cele de la începutul actualei crize economice, de data aceasta măcar are de unde să slăbească, spre deosebire de alte state care nu se pot mândri cu un asemenea statut şi faimă.

Enache TUŞA

Un comentariu la “Lucian BOIA- Sfârşitul occidentului? Spre lumea de mâine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.