Mangalia va avea rampe subterane de gunoi

Consilierii locali din Mangalia au aprobat în şedinţa ordinară din 21 octombrie mai multe proiecte de hotărâre de interes local. Unul dintre proiectele adoptate a vizat acordarea unor ajutoare de urgenţă copiilor nevoiaşi care locuiesc în zonele defavorizate ale oraşului şi parcurg distanţe mari până la şcoală sau grădiniţă. Astfel, un număr de 12 preşcolari beneficiază de ajutorul financiar de 8,5 lei/copil pentru hrană, în timp ce un număr de 135 de elevi ce provin din cartierele îndepărtate ale oraşului vor benefia de transportul gratuit către şi dinspre şcoală. În cadrul aceleiaşi şedinţe, CL Mangalia a mai aprobat proiectul de hotărâre care vizează ridicarea autovehiculelor abandonate şi a celor nerevendicate de pe domeniul public şi privat al municipiului Mangalia. Consilierii locali au mai votat şi pentru realizarea unor platforme subterane de precolectare/colectare a deşeurilor. În acest sens, se vor amenaja 40 de platforme subterane, fiecare având spațiu pentru 4 containere de 1.100 litri, care să  fie amplasate atât în Mangalia cât și în stațiuni. Pe lângă capacitatea ridicată a acestor platforme, se asigură protecția mediului prin împiedicarea răspândirii gunoaielor și a mirosului emanat de acestea, obținându-se și un aspect plăcut al acestor zone. “Prin realizarea acestui proiect ne dorim un oraş curat, o îmbunătățire a condițiilor de viață a cetățenilor, precum și asigurarea protecției mediului, vizând totodată dezvoltarea ulterioară a municipiului”, a precizat edilul Cristian Radu, prezent la şedinţă. În cadrul şedinţei s-a mai dezbătut rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al CL Mangalia pentru anul financiar 2013. Potrivit rectificărilor bugetare s-au alocat mai mulţi bani  instituţiilor de învăţământ din oraş pentru dotări cu material didactic şi unele lucrări de reparaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *