O turistă a fost atacată de maidanezi în Mamaia

Problema câinilor maidanezi revine în prim-plan. O turistă străină a fost mușcată de câinii comunitari chiar în stațiunea Mamaia, în fața unui hotel de patru stele. Victima a reușit să scape din colții animalelor, însă unul dintre câini a mușcat-o de coapsa dreaptă. Mai mulți taximetriști aflați în zonă au văzut tot ce s-a întâmplat și au sărit în ajutorul tinerei.

“Noi stăteam în taxi și am văzut cum au atacat-o patru-cinci câini. Au sărit din boscheți și au mușcat-o de picior. A fugit în stradă […] era să dea mașina peste ea. A fugit în stradă, s-a speriat, a fugit cu câinele de fundul ei prins. Am sunat la ambulanță”, a spus unul dintre taximetriști.

Oamenii spun că zona este plină de maidanezi. Chiar și așa,  autoritățile nu au făcut nimic pentru a-i aduna. Victima va rămâne internată în spital pentru analize medicale complete. Dacă va depune plângere, poliția va începe o anchetă pentru cercetarea celor responsabili de administrarea zonei.

R Sorin Hulubei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *