Părinții nemulțumiți spun NU scurtării vacanței de vară!

Ministerul Educației a dat un ordin de ministru referitor la structura anului universitar în care se prevede ca anul școlar 2016 – 2017 să înceapă pe 5 septembrie și să se termine cu 2 săptămâni mai devreme. Decizia ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost luată, potrivit declarațiilor acestuia, în urma consultării cu tinerii de la Consiliul Național al Elevilor. La auzul veștii, multe persoane s-au declarat nemulțumite de ideea începerii anului școlar cu 2 săptămâni mai devreme decât erau obișnuite, iar potrivit unui studiu citat de Cîmpeanu, 60% dintre cei intervievați sunt împotriva deciziei. În încercarea de a îl determina pe ministrul Educației să revină asupra datei de începere a anului școlar 2016 – 2017, mai mulți români au realizat o petiție online pe care își doresc să o semneze cât mai mulți români. ”Stimați domni, nu vi se pare că destul cocoșați copiii cu o programă stufoasă și în unele situații nepotrivită pentru vârsta lor, ca să le luați acum și timpul de odihnă și relaxare? De ani de zile faceți experimente pe ei, de ani de zile sunt obligați să care în ghiozdane cărți care cântăresc un sfert din greutatea lor, de ani de zile stau la școală 4 ore și alte 4 – 6 ore stau acasă să își facă temele. Lăsați-i să aibă copilărie! Lăsați-i să se joace! Lăsați-i să se bucure de vacanță!”, susțin inițiatorii. Petiția poate fi consultată pe http://www.petitieonline.com/nu_scurtarii_vacantei_de_vara. Semnatarii petiției și-au spus părerea despre hotărârea ministrului de a începe anul școlar cu 2 săptămâni mai devreme. ”Fiecare care se perindă prin sistem vrea și el să se bage în seamă cu ceva, nu contează dacă e prost sau bun, că oricum timpul trece, leafa merge”, a afirmat un semnatar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *