Acasă > Eveniment > Percheziții de amploare la Medgidia, la o grupare de proxeneți

Percheziții de amploare la Medgidia, la o grupare de proxeneți

Poliţiştii din Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz, în colaborare cu Serviciile de Investigaţii Criminale şi Acţiuni Speciale, au efectuat luni, 5 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de proxenetism din Medgidia, potrivit replicaonline.ro. În urma descinderilor, oamenii legii au identificat şi ridicat 43 de telefoane mobile, 3 tablete, 1 laptop, bijuterii şi două autoturisme, precum şi 10.000 de lei. De asemenea, au fost conduse la sediul Poliţiei Medgidia şi audiate 20 de persoane, în urma cărora procurorul de caz a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a trei bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, toți din Medgidia, în prezent aceştia aflându-se la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Unul din cei trei suspecți are antecedente penale, fiind condamnat la trei ani și opt luni de de închisoare pentru trafic de influenţă, în 2009, dar a fost prins în 2010, după ce a fost dat în urmărire naţională, în urma unor percheziţii, şi introdus în Penitenciarul Poarta Albă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.