Saturday, 16 December 2017
Acasă > Comunicate > Percheziţii la Cernavodă pentru depistarea unor bărbaţii suspectaţi de comiterea infracţiunii de proxenetism

Percheziţii la Cernavodă pentru depistarea unor bărbaţii suspectaţi de comiterea infracţiunii de proxenetism

La data de 20 iunie a.c., în intervalul orar 06.00-10.00, poliţiştii Compartimentelor Investigaţii Criminale, şi Ordine Publică din cadrul Poliţiei Oraşului Cernavodă cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.JJ. Constanţa -Detaşamentul 8 Cernavoda, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat 3 percheziţii domiciliare la locuinţele a trei bărbaţi din Cernavodă.

Acţiunea a vizat identificarea suspecţilor N. Eugen, de 29 de ani, N. Gheorghe, de 33 de ani şi N. Ion, de 32 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

În sarcina suspecţilor se reţine faptul că în perioada 2011-2013 au îndemnat sau înlesnit practicarea prostituţiei a două tinere majore, în Italia şi Spania, în scopul obţinerii de foloase materiale.

Cu ocazia descinderilor a fost ridicată suma de 9.500 euro, cantitatea de 100 gramebijuterii şi un paşaport turistic pe numele uneia dintre tinere.

Doi dintre suspecţi au fost conduşila Parchetulde pe lângă Judecătoria Medgidia în vederea audierilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.