Thursday, 19 October 2017
Acasă > Eveniment > Percheziții la traficanții de droguri în Constanța

Percheziții la traficanții de droguri în Constanța

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, au organizat joi o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri de risc, în Constanța și Năvodari, potrivit replicaonline.ro. Acţiunea a vizat mai multe persoane din Constanţa care, în perioada iulie – octombrie 2015, s-au implicat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (etnobotanice). În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate 12 grame de substanţă vegetală, 40 grame de substanţă pulverulentă, 3 grindere, un cântar electronic, precum şi alte dispozitive pentru prepararea, porţionarea şi consumul drogurilor. Pe baza analizelor de laborator a substanţelor vegetale şi pulverulente ridicate, s-a constatat că acestea fac parte din categoria drogurilor de risc, respectiv cannabis şi alpha pvp, fiind identificate şi alte substanţe noi cu proprietăţi psihoactive. Cercetările au continuat la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa, unde au fost audiate 15 persoane, iar pe baza probatoriului administrat în cauză, procurorii DIICOT Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a 5 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, 3 dintre aceştia fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.