Pieton lovit pe strada Tulcei din Constanța

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Tulcei din Tomis Nord. Potrivit informațiilor furnizate de la fața locului, un pieton a fost lovit de o maşină.

Un apel disperat la 112 anunța că un bărbat de 46 de ani a fost grav accidentat pe strada Tulcei din Constanța. Un taximetrist care încerca să întoarcă mașina l-a acroșat. În urma impactului,  pietonul s-a dezechilibrat și s-a lovit cu capul de asfalt. Când medicii au ajuns la fața locului, acesta era într-o baltă de sânge.

Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Constanța. Între timp, polițiștii de la Rutieră au deschis un dosar penal în acest caz.

„Este vorba despre o persoană de sex masculin aflată la volanul unui autoturism Dacia Logan care se deplasa pe strada Tulcei și când a ajuns la intersecție cu prelungirea Tulcei a efectuat o manevră de întoarcere în cadrul căreia a accidentat o altă persoană se sex masculin care se angajase în traversare prin loc nepermis. În acest dosar cercetările se vor efectua sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar în cazul în care va surveni decesul victimei – pentru ucidere din culpă“, a declarat insp. pp. George Munteanu, șef Birou Accidente SPR Constanța.

Medicii sunt rezervați în privința șanselor lui de supraviețuire, însă fac tot ce le stă în putință pentru a-l salva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *