Acasă > Eveniment > Polițistul mort după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea

Polițistul mort după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea

Polițistul de 28 de ani mort după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă făcea parte din coloana oficială a viceprim–ministrului pentru securitate națională, Gabriel Oprea, potrivit unui comunicat emis de Poliția Română, informează stiripesurse.ro. „Polițistul se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în municipiul Bucureşti, asigurând deplasarea în siguranță, a unei coloane oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic”, se arată în comunicat. Coloana oficială a ministrul afacerilor interne, de care demnitarul beneficia in condițiile legii, se deplasa cu o viteză adaptată la condițiile meteo și de trafic existente, pe traseul Băneasa – P-ța. Presei Libere – Arcul de Triumf – P-ța. Charles de Gaulle – P-ța. Victoriei – Bd. Uranus – Str. Știrbei Vodă, dupa ce acesta participase la o activitate în cadrul unei instituții din domeniul securității și ordinii publice. Imediat după producerea accidentului, coloana oficială s-a oprit la fața locului și au fost dispuse măsuri pentru mobilizarea echipajelor medicale în vederea acordării primului-ajutor, polițistul fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgență București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.