Primele calificate

Marți s-au disputat meciurile etapei a 4-a, din grupele A,B, C și D, ale Ligii Campionilor la fotbal.

Cea mai spectaculoasă partidă s-a disputat în Grupa D, acolo unde Arsenal Londra și Anderlecht au încheiat la egalitate 3-3, după ce londonezii conduceau, în repriza secundă  cu 3-0. În aceeași grupă Borussia Dormundt s-a distrat cu Galatasaray, scor 4-1. Borussia și-a asigurat prezența în faza următoare a competiției.

În Grupa C, Bayer Leverkusen a câștigat la Petersburg, meciul cu Zenit, scor 2-1 și cu 9 puncte este ca și calificată. Benfica a trecut la Lisabona, la  limită, de Monaco, scor 1-0.

În grupa B, Real Madrid a câștigat cu 1-0 disputa cu Liverpool și este deja calificată. Ludogoreț, după ce l-a pierdut pe Moți, accidentat, a suferit un eșec usturător, 0-4  în deplasare cu FC Basel.

În fine în grupa A, Malmo a cedat în meciul din Suedia, cu Atletico Madrid, scor 0-2, iar Juventus Torino a dispus cu 3-2 de Olympiakos Pireu în unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale serii. Atletico a acumulat 9 puncte și este și ea foarte aprope de faza următoare.

Runda a 5-a, se va disputa miercuri 26 noiembrie.

Redactor: Nicu Dolea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *