Acasă > Politica > Procesul Firea vs. Băsescu a fost suspendat. Începe medierea

Procesul Firea vs. Băsescu a fost suspendat. Începe medierea

Procesul care îi opune pe senatorul Gabriela Firea și Traian Băsescu, președintele Mișcării Populare a fost suspendat.

Senatorul PSD a semnat contractul de mediere. Asta reprezintă o procedură intermediară (care oricum va deveni obligatorie în curând, conform legii), ca o etapă preliminaă trimiterii dosarului în instanță.

”Nu înseamnă că ne-am împăcat. Înseamnă că este posibil să ajungem la o formulă de stingere a litigiului permisă de lege. Eu nu îmi doresc altceva. Vreau ca fostul președinte să admită că a greșit când a ponegrit Parlamentul în general și pe mine ca parlamentar, în mod direct și repetat, prin atacuri furibunde atât la calitatea de senator cât și față de mine personal și familia mea.

Dacă tot se vorbește în aceste zile de schimbarea de atitudine a clasei politice, îmbunătățindu-ne fiecare dintre noi activitatea și prestația, e un bun prilej și pentru domnul Băsescu să recunoască anumite erori ale mandatului si să facă un gest reparatoriu. Cred că românii așteaptă, mai ales după Tragedia de la Colectiv care ne-a îndurerat pe toți, politicieni responsabili, onești, cu decență și bun simț atât față de cetățeni, cât și între ei, când polemizează pe diferite teme. Lumea s-a săturat de scandaluri în urma cărora nu se construiește nimic în țară. Vom afla dacă și fostul președinte are o astfel de abordare, dacă nu, dosarul își va urma parcursul în justiție și vom afla deznodământul, la un moment dat.”, a declarat senatorul PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.