Proiect pentru interzicerea fumatului în instituțiile publice

Parlamentarii pun din nou problema interzicerii totale a fumatului în instituţiile publice. Printre cei care readuc în discuţie acest subiect sunt Tamara Ciofu, Ecaterina Andronescu, Gabriela Firea și Ioan Chelaru, scrie activenews.ro.

“Se interzice complet fumatul în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum si în unităţile sanitare de stat şi private”, propun parlamentarii. Propunerea legislativă modifică două articole cheie ale unei legi vechi de 12 ani (Legea 349/2002).

Nu este prima tentativă de a modifica legea privind combaterea consumului produselor din tutun. Începând din anul 2002, au existat 12 astfel de inițiative legislative, majoritatea respinse de Parlament, mai notează activenews.ro.

Sursă: ziuadeconstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *