Punctul de trecere internațional RO-RO, va fi realizat

S-a semnat acordul de cooperare și colaborare privind punctul de trecere internațional RO-RO, între comuna Orlovca din Ucraina și Isaccea din județul Tulcea. Deși gurile rele spuneau că proiectul a fost abandonat de ucraineni, se pare că zvonurile sunt infrirmate de Stelian Găvruș, administratorul proiectului.  Cu puțin înainte de a păși în noul an, în comuna Orlovca din Ucraina a fost semnat acordul de cooperare şi colaborare dintre Ucraina și Tulcea, cu privire la proiectul care are ca scop punctul de trecere internațional RO-RO.

„După lupte seculare care au durat  cinci ani, pot spune cu toată convingerea că nu s-a renunţat. Acest proiect va fi «construit»! Prin angajamentul de care vorbesc, care poartă data de 17 decembrie 2013, părţile s-au înţeles să finalizeze toate documentele de proiectare şi de aprobare aproximativ până în martie – aprilie 2014, precum şi asupra intenţiei cu privire la începerea construcţiei în mod sincron, în aprilie 2014”, a declarat Stelian Găvruş, administrator al proiectului trecerii RO – RO.

Guvernul a aprobat Memo­randumul întocmit de Ministerul Afacerilor Externe, în care se propune deschiderea acestui punct internațional de trecere a frontierei.

„Din păcate, între timp, pentru că noi nu am putut să ne ţinem de cuvânt doi ani şi jumătate, partea ucraineană sistase procedura de avizare. A trebuit, astfel, să se găsească o nouă societate privată pentru partea de execuţie, ajungându-se chiar la un fel de licitaţie. De trei – patru luni de zile, au fost reluate eforturile pentru autorizare. Am fost acum câteva zile la sediul din Orlovca al firmei, iar acolo am semnat ce era de semnat, de faţă cu primarul localităţii şi cu consiliul local, care a pus la dispoziţie terenul necesar (zece hectare)”, a adăugat Stelian Găvruş, administrator al proiectului trecerii RO – RO.

Autorităţile române vor neapărat să fie materializat acest proiect.

„În aprilie 2014 începem amenajarea malului, căci încă din ianuarie deschidem discuţii foarte serioase pentru ca amenajarea celor două maluri să se facă în acelaşi mod. Încă nu ne-am hotărât ce timp de bac folosim: rusesc, cu descărcare pe la prova, sau tip de bac care se descarcă pe lateral, ca acelea de la Galaţi. În aprilie, spuneam, începe proiectul tehnic”, a mai spus Stelian Găvruş, administrator al proiectului trecerii RO – RO.

Lucrările vor începe în această vară și vor dura aproximativ 12 luni. Privitor la partea română, costul total al proiectului este de douăzeci de milioane de euro.

R Denisa Stoenescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *