Acasă > Economie > Se scumpesc apartamentele. La Constanța, prețurile au crescut cu peste 2% în ultima lună

Se scumpesc apartamentele. La Constanța, prețurile au crescut cu peste 2% în ultima lună

O analiză prezentată, astăzi, de către un portal imobiliar arată că preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare în luna mai la nivel naţional a crescut la 1.215 euro pe metru pătrat, cu 1,5% peste nivelul înregistrat la finele lunii aprilie, respectiv 1.197 de euro pe metru pătrat.

Scumpirea a fost consemnată în toate marile centre regionale ale ţării, atât pe piaţa apartamentelor vechi, cât și a celor noi.

La Constanţa, apartamentele s-au scumpit, per ansamblu, cu 2,1% în mai, ajungând să coste, în medie, 1.147 euro/mp (faţă de 1.123 euro/mp la sfârşitul lui aprilie).

Prețurile locuinţelor din blocurile vechi au crescut cu 2% (de la 1.122 la 1.145 euro/mp), iar apartamentele nou-construite au consemnat un avans apropiat, respectiv 2,2% (de la 1.127 la 1.152 euro/mp).

Analiza arată și că apartamentele din Capitală s-au apreciat, per ansamblu, cu 1% luna trecută, de la 1.315 la 1.328 euro/mp.

Creşteri au fost consemnate pe ambele segmente de piaţă analizate, respectiv vechi şi nou.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.