Acasă > Politica > Sebastian Ghiţă, localizat în Serbia. Procurorul general dezminte informaţiile

Sebastian Ghiţă, localizat în Serbia. Procurorul general dezminte informaţiile

ghitaÎn presă au apărut astăzi informaţii potrivit cărora Sebastian Ghiţă, dispărut din decembrie anul trecut, ar fi fost localizat în Serbia.

Potrivit zvonurilor, fostul deputat ar fi fost vizitat recent de doi colaboratori apropiaţi din România, cu care ar fi discutat despre noi acţiuni de compromitere a şefei DNA.

Procurorul general, Augustin Lazăr, spune însă că ştirea este falsă.

Lazăr a precizat că  fostul parlamentar dat în urmărire internațională nu a fost găsit în Serbia, așa cum relatează o parte a presei din România.

Şi premierul Sorin Grindeanu a declarat, astăzi, că „informația nu este una corectă”.

„Am întrebat, chiar înainte de a intra în ședința respectivă. Se pare că informația la cald nu este cea corectă. Nu vreau să intru în amănunte, este treaba dânșilor și chiar îi îndemn să-și facă treaba și să prindă nu doar pe Sebastian Ghiță, ci pe oricine este declarat fugar și trebuie să vină să răspundă în fața legii”, a spus primul ministru după ce a participat la ședința de bilanț a Ministerului de Interne.

Sebastian Ghiță este dat dispărut de la sfârşitul anului trecut şi este arestat în lipsă într-un dosar de corupţie.

Lasă un răspuns