Wednesday, 18 October 2017
Acasă > Administratie > Șeful ANPC, demis de către Ponta

Șeful ANPC, demis de către Ponta

Prima demitere în cazul tragediei de la Colectiv a fost făcută marți seară de Premierul Victor Ponta. Acesta a anunțat că șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Marius Dunca a fost demis din funcție. Se pare că decizia Premierului ar fi venit în urma sugestiei ministrului Economiei, informează telegrafonline.ro. Potrivit unor surse, inspectorii ANPC ar fi fost în control la clubul Colectiv, unde ar fi descoperit neregului. Dunca a făcut declarații cu privire la acest subiect, susținând că a primit o sesizare în 18 octombrie, care se referea la neconcordanța între sumele de pe meniu și cele încasate în realitate. „Noi, când ne-am deplasat, nu am ştiut că e club, am ştiut că e un operator economic. Procedura e aşa: vine un consumator, ne dă adresa, noi ne ducem şi acolo observăm dacă e club, magazin, dar odată ce reclamaţia a venit pe băuturi alcoolice, s-a deplasat o echipă de la biroul de alimentare. La data şi ora controlului nu era niciun reprezentant legal al firmei, doar o persoană, am lăsat o invitaţie în care le-am spus să vină un reprezentant legal sau administrator cu documente a doua zi, vineri, cu certificatul de înregistrare al firmei, codul CAEN care îmi dă autorizaţia de funcţionare, ştampila, registrul unic de control, o împuternicire din partea administratorului, autorizaţia sanitar-veterinară şi lista de preţuri. Vineri, nimeni nu a venit la sediul comisariatului. Conform procedurii, colegii mei trebuiau, luni, să se ducă din nou la sediu şi să afişeze o nouă invitaţie pentru reprezentantul legal. Noi am verificat de-a lungul timpului operatori cu domeniul de activitate cluburi, anul acesta – 1.800. Nu poţi să intri la un operator economic dacă nu e un reprezentant economic şi nu pune la dispoziţie registrul unic de control. Dacă nu vine, abia apoi putem să îl sancţionăm pentru împiedicarea controlului. Mai departe nu e competenţa noastră”, a declarat Marius Dunca.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.