Studenții beneficiază în continuare de transport gratuit pe toate liniile de cale ferată

trenOrdonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 prevede că studenţii facultăţilor acreditate beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

Comisia de buget din Senat a aprobat, săptămâna aceasta, un amendament semnat de senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL), potrivit căruia studenţii şi elevii de liceu vor putea merge gratuit cu trenul doar între localitatea de domiciliu şi cea în care se află instituţia de învăţământ, și nu oriunde în țară.

DCnews anunță însă că, după decizia luată de parlamentarii din Comisie, liberalul Florin Cîțu  a renunțat la amendamentul în cauză.

”Din datale analizate am constat că din 100% număr de studenți din România doar o mică parte, sub 30%, se deplasează în alte destinații cu trenul decât destinația pentru care a fost gândită această facilitate.(…) De aceea renunț la amendament, decizia mea fiind luată în baza datelor analizate”, a spus senatorul PNL.

Potrivit altui amendament aprobat de Comisia de buget din Senat, de transport feroviar gratuit vor beneficia și elevii din clasele IX – XII.

UPDATE: Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a precizat, astăzi, că limitarea gratuităților la transportul pe CFR doar la călătoriile între centrul universitar și localitatea de domiciliu este deocamdată doar o intenție.

ANOSR menționează că se va folosi de toate mijloacele de care dispune pentru a se asigura că această intenție nu se va materializa, adresând Parlamentului o solicitare de respingere a amendamentelor prin care gratuitățile sunt limitate.

De asemenea, ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, afirmă că nu este de acord cu amendamentele din Senat care limitează transportul gratuit al studenților cu trenul.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *