Thursday, 19 October 2017
Acasă > Social > Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în Epivatos, un sat situat pe lângă mare, nu departe de cetatea Calicatria, unde s-a călugărit de tânără, împreună cu fratele ei, Evtimie. A dus o viaţă ascetică în pustie, rugându-se neîncetat. Într-o noapte i s-a arătat un înger, care i-a spus să se întoarcă acasă, căci acolo trebuie să moară. Potrivit tradiției, în ziua de 14 octombrie, atunci când este sărbătorită Sf. Parascheva, este interzis să calci, să cosi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie dacă vrei să eviți durerile de cap și cele oculare. Conform unei superstiții străvechi, printre bucatele mâncate sau date de pomană nu trebuie să se numere și poamele cu cruce, nucile, castraveții sau pepenele roșu. Împarte în schimb must și vin nou, dar și pâine sau lipie. Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu și pentru femeile însărcinate. Dacă urmează să devii mămica, se spune în popor că este bine să împarți din bucățele tale unor copii sărmani. Vei avea astfel parte de ocrotirea Sfintei la naștere, iar nașterea ta va fi una ușoară, fără dureri. Mai mult, se fac previziuni ale vremii în funcție de starea vremii în ziua de 14 octombrie, dar și ținând cont de somnul oilor. Dacă oile dorm înghesuite și strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea și friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, iată un semn că iarna care va veni va fi domoală și blândă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.